Titi

iunie 2013

Întâmplarea asta e de acum câteva luni. Titi era student la medicină. Încă e. Un medic trebuie să ia decizii repede. Fără să stea să gândească. Pentru asta creierul trebuie antrenat. Antrenat să gândească. Cât mai puțin. Era prin noiembrie în parcarea dintre blocuri. Mai cald ca de obicei. Puține locuri neocupate. Patru felinare luminează jumătate de parcare. În rest vine lumina de la câteva apartamente. În blocul din stânga, la etajul 1, 2 oameni se ceartă cu 3 becuri de 100, aprinse. Mai sus, la 7, e lumină într-un balcon plin cu ghivece fără plante. În blocul din stânga, la 4, se vede clar un neon. Luminează o ciorbă care nu e încă gata. Antrenamentul lui Titi e destul de bine pus la punct. Riguros. Chiar științific. Se plimbă privind în sus. Se uită la cer. Nu la stele. Sunt rare și oricum, nepotrivite. Se uită la cer. Se găndește la nimic, timp de 5 mașini. La a 6-a, se oprește. Se întoarce și se uită în spate să nu-l lovească vreo bicicletă. Se uită din nou la cer. Câteodată mai trece câte un om pe lângă el. De obicei se uită suspicios și trece mai departe. În seara aia a trecut unu. Era în papuci, cu căciulă și fular. În ciuda celor 3 straturi de lână de peste față tot suspicios pare. Titi era încă la început. Se găndește că gravitația duce căldura căciulii și la picioare. Dar își revine repede la antrenament. După încă vreo 7 mașini aude un poc! și apoi un fâsâit prelungit. De data asta uită complet de antrenament. Caută locul de unde se aude. O mașină de dimensiuni considerabile avea acum un cauciuc aproape dezumflat. Se uită în jur după omul în papuci dar nu-l mai vede, așa că își continuă antrenamentul. Dar înainte să treacă de prima mașină simte o durere în ceafă. Se dezechilibrează și cade pe spate. În lumina de la etajul 4 o doamnă cu păr rar strigă ceva. Lângă el, pe asfalt, vede o pată roșie. Țipetele încetează brusc și lumina se stinge. Titi dă să atingă pata roșie. Pare a fi un polonic. E de plastic. Ușa blocului se deschide larg. Țipetele se aud din nou. Titi se ridică. O ia la fugă din parcare. Păcat de antrenament. Ajunge acasă. Polonicul e încă în mâna lui. Ăsta a fost primul lui tacâm. Între timp a mai adunat și altele. Acum e bucătar. Medic bucătar la Medicină pe Pâine și chiar dacă felurile uneori nu-i prea ies se bucură de faptul că este mascota lor. A făcut și-o pagină ca să afle lumea rețetele: https://www.facebook.com/medicinapepaine